Vf. Moldoveanu (2544 m) și vf. Viștea Mare (2527 m)

Vârful Moldoveanu (2544 m) sau ,,Everestul României”, cum îi mai spun eu, este cel mai înalt vârf de la noi din țară, “acoperișul” frumoasei noastre Românii. 

Vârful Moldoveanu din Munții Făgăraș este vizibil doar de pe Creasta Făgărașului, deoarece este înconjurat de vârfuri de peste 2400 m.

Denumirea lui provine de la porecla ciobanului care îl urcase în urmă cu mai bine de 100 de ani, de pe vremea când acești munți erau urcați doar de ciobani. De altfel, foarte multe denumiri de vârfuri montane, văi, stâne, culmi, etc.  provin de la numele unor ciobani (ex. vf. Vânătarea lui Buteanu, Stâna lui Burnei).

Cel mai ușor și cunoscut traseu către vf. Moldoveanu pornește de la Stâna lui Burnei.

Pentru a ajunge la începutul traseului, la Stâna lui Burnei, este necesar să vă deplasați cu mașina din comuna Nucșoara, jud. Argeș pe un drum forestier de aprox. 40 km. Este un drum accesibil pentru orice mașină, iar timpul necesar aici va fi de aproximativ 1 h30 min- 2h. Abia de aici începe traseul clasic.

 

Traseu: Stâna lui Burnei (≈1350m) — Portița Viștei (2317 m) — vf. Viștea Mare (2527 m) — Spintecătura Viștei (2500 m) — vf. Moldoveanu (2544 m) – retur

Informații traseu:

Lungime: 5-6 km

Durată: 4-5 ore (dus)

Diferență de nivel: ≈1190 m

Dificultate: mediu (greu pentru începători)

Îmi aduc aminte că am fost cu un grup mai mare pe Moldoveanu și era destul de multă lume atât jos, la plecarea din Stâna lui Burnei, cât și sus, pe vârf. Am plecat de dimineața devreme de acasă, aproape cu noaptea în cap pentru a ajunge la începutul traseului cel târziu la ora 10. Este recomandat să vă faceți provizii mai multe (mâncare, apă), eventual și un playlist bun pentru drumul forestier de 2 ore.Odată ajunși la stână, am început urcarea.

Indicat este să faceți traseul primăvara sau toamna, când nu este așa de cald și nu ninge. Vara este foarte cald, cărarea neavând refugii și nefiind prin pădure pentru a vă adăposti de căldură. Iarna traseul poate fi destul de periculos pentru neexperimentați și nu îl recomand în anotimpul geros. Noi l-am făcut vara, deci a fost destul de cald.

Munții Făgăraș pot fi recunoscuți imediat prin măreția lor și peisajele de tip bloc, cu mulți duri, versanți drepți, multe stâncării, cascade, izvoare și goluri alpine.

Așadar, de la Stâna lui Burnei la Portița Viștei (2317 m), urmați triunghiul roșu. Veți ajunge la Portița Viștei în 3-4 ore.

 

Traseul este unul de poveste, imaginile îți taie răsuflarea, iar Cascada Văii Rele de la începutul traseului se aude puternic pe fundal, completând liniștea muntelui.

După aproximativ 3-4 ore am ajuns la Portița Viștei, cu multe pause de hidratare și poze.

 

În continuare, am pornit spre Viștea Mare (2527 m) și Moldoveanu (2544 m), pe traseul cu bandă roșie, deci la stânga din Portița Viștei. Urmează cea mai periculoasă și spectaculoasă porțiune din traseu. Dacă priviți spre dreapta puteți vedea orașul Victoria din Transilvania și Depresiunea Colinară a Transilvaniei, iar dacă priviți spre stânga vedeți traseul pe care ați urcat, Lacul Iezerul Moldoveanului (unde se poate și campa dacă doriți) și solemnitatea munților tăcuți, așezați cu grijă în acel loc de o mână creatoare.

Am ajuns pe Viștea și pe Moldoveanu, am făcut o pauză mai lungă și am prins aglomerație, deoarece foarte multă lume dorește să urce pe vârf, destinația devenind destul de mainstream la noi.