Vf. Leaota (2133 m), Munții Leaota

Munții Leaota sunt o grupă montană din lanțul Carpați, care fac parte din Carpații Meridionali, învecinându-se cu Munții Bucegi și Munții Piatra Craiului. Vârful Leaota, din centrul masivului, este cel mai înalt punct cu o altitudine de 2.133 m.

Traseu:

Cabana Forestieră Făgețel –Poiana Vâja–Stâna Vâja–Vf. Leaota (2133m)–Curmătura Tâncavei (1775m)–dreapta pe traseul cicloturistic–Cabana Forestieră Făgețel

Până la Cabana Forestieră Făgețel se poate ajunge pe drumul forestier cu mașina, de preferat una cu gardă mai înaltă. De acolo, pe punct albastru, începeți traseul propriu zis, care la un moment dat se abate de la drumul forestier și se începe o urcare destul de solicitantă prin pădure, până în Poiana Vâja și la Stâna Vâja, unde se poate face o pauză mai lungă.

Peisajele sunt mirifice,cerul se deschide în spatele tău, iar din fața, culmile înzăpezite ale munților te învăluie în ceață și mister, iar din când în când, vântul suflă atât de tare încât simți că îți iei zborul. 

Odată trecuți de Stâna Vâja, urmează o porțiune scurtă de coboâre și teren drept, după care începe ascensinea spre vf. Leaota, o ultimă urcare solicitantă, de data aceasta mult îngreunată de vântul puternic și terenul înzăpezit. Am parcurs traseul în luna octombrie, iar pe munte iarna se așterne mai devreme și neanunțată. Este un aspect care merită luat în calcul.

Ajuns pe vf. Leaota (2133m), am putut admira florile de gheață crescute pe pietre și de pe traseele turistice, un adevărat peisaj învăluit de tihnă și mister.

Am început coborârea pe traseul marcat cu dungă albastră, până am ajuns la Curmătura Tâncavei (1775), de unde am intrat, la dreapta, pe traseul cicloturistic. De aici, coborârea este una lină, dar foarte lungă. Îmi aduc aminte că în ziua respectivă, am parcurs dus-întors, aproximativ 26 de km. 

Recomand să plecați foarte de dimineată de acasă pentru a ajunge pe la 09-10, cel târziu la Cabana Forestieră Făgețel și a putea începe traseul. Eu am pornit în jur de ora 10 de la Cabana Forestieră Făgețel și am ajuns înapoi la mașină seara, în jur de ora 21, când deja era noapte, având în vedere că eram în luna octombrie.

 

Vă las, în continuare, harta traseului și link-ul de pe site-ul Munții Noștri: 


 

 

Harta cu traseul spre vf. Leaota (2133m)

Pentru mai multe detalii despre traseul marcat cu punct albastru, care începe din comuna Bădeni, accesați următorul link:

https://muntii-nostri.ro/ro/routeinfo/badeni-muntele-vaja-varful-leaota